Mihalkov

Am o pasiune pentru filmele lui Mihalkov, privisem "12", cel mai recent film al regizorului rus si ramasesem multumit, citisem undeva prin "Contrafort" o cronicheta (asa a numit-o Domnul Vasile Garnet, care si-i apartine) si am indraznit sa-mi dau cu parerea pe blogul cu pricina, bineinteles ca memoria mi-a jucat fiesta si am facut niste afirmatii mai transante, dar pana la urma m-am lamurit cum stau treburile cu autorul documentarului "55". (E o moda acum in cinematografie sa pui numere ca titlu). C'etait mon pont de vue, alors. (imi cer scuze pentru accent, dar n-am tastatura in franceza).

"Si totusi, Domnule V.Garnet, 12 al lui Mihalkov nu e un film de lasat, nu e un rebut cinematografic. Trecand peste faptul ca a fost nominalizat la premiile Oscar, acesta din urma nefiind un indicator exact si obligatoriu al valorii unui film, ceea ce rezulta din 12 reuseste sa te puna pe ganduri, suficient pentru un film. E genul de film pe care, poate, l-as mai privi, si sa recunoastem putine filme se pot bucura de acest atuu. Stiu ca ati scris o cronica in acest sens, mai mult defavorabila filmului, in care ati specificat ca este un remake, dar aceasta este arma (aroma) postmodernismului, de a relua, remodela, reface, rescrie experienta umanitatii intr-o forma noua, in acord cu moda timpului. Am mai retinut ca ati plasat filmul , intr-un mod categoric, undeva in zona kitschului hollywoodian. Filmul nu e nici suta la suta rusesc, dar nici “americanesc” nu este, e mai degraba la granita dintre kitsch si arta, si tocmai o astfel de “pozitionare strategica” il mentine in viata.Intrebarea grea ar fi daca se subordoneaza Produsului ori Cinemaului?In calitate de simplu privitor am trait mai multe stari in timpul vizionarii. Ca orice film, nici 12, nu s-a sustras politicului, ideologicului. Are si o latura subversiva. Oare exista filme apolitice?! Mi-a displacut profund secventa (de la inceputul filmului) in care mama se adresa fiului (tanarului inculpat cecen), iar acesta ii cerea insistent - gavari pa ruski- replica pe care am auzit-o parca si prin Basarabia. M-a pus pe ganduri aceasta adoptie, infiere continua a adolescentului cecen (Ceceniei), care este vulnerabil, naiv, instinctual, frust si care ar avea nevoia de protectia unui Deadea Volodea si a unui Deadea Nikolai. Dar dincolo de aceste aspecte vizibile si usor sesizabile ramane ceva: arta si maestria de a face un film, raportarea ludica la un trecut inca neincheiat, jocul extraordinar al actorilor, al celor 12, in special Efremov, cu tirada sa verbal-arabesca impotriva monstruazitatii rasului. Istoriile celor 12 frapeaza, unele sunt de-a dreptul halucinante, fiecare se ragaseste catusi de putin in povestea inculpatului, iar la un moment dat ai convingerea ca ei nu mai sunt judecatori, ci prizonierii propriilor fantasme, iluzii, ispite. Inchisi in acea sala de sport, in cautarea unei solutii unanime, isi vad asezata, deloc confortabil, sub ochi, ruina vietii. “Selon moi”:) filmul nu ar trebui sa ne decodifice istoria Ceceniei, nu ar trebui sa ofere solutii salvatoare de integrare a acestei regiuni si nici sa-si asume o postura mesianica. Am inlaturat aceste aspecte si am privit filmul ca pe unul despre dragoste si nefericire. Si am ramas multumit! Pentru ca istoriile celor 12 dubleaza si apoi submineaza povestea cecenului - “ranza ruslui”.Cei 12 mi-au provocat tot soiul de asocieri fantasmagorice- ba parca erau cavalerii mesei rotunde (dreptungiulare)- cu un Mihalkov- primul intre egali- initiatul- posesor al adevarului, ba parca isi gasisera adapost in acel “sportzal” impotriva ciumei, in care doar “truba”(teava) era vesnica. Revenind la particularitatile acestui film; de data aceasta la punctele forte- istoriile celor 12 sunt doar povestite- un film hollywoodian ar fi dublat cuvantul cu imaginea, aici nu se intampla asa ceva, atentia privitoruli (cinefilului) este sporita, lacoma- fiecare isi imagineaza cele auzite si le filtreaza prin propriul sistem de valori, este invitat sa rescrie istoria filmului, filmul nu curge doar pe ecran/monitor, ci si in creierul fiecaruia."


Pe Mihalkov l-am descoperit in sens invers, de la filmele proaspete - 12, Barbierul din Siberia - la “Trompeul soleil”, Urga, Oblomov, Piesa neterminata pentru pianina mecanica. Dupa ce le-am cautat si le-am privit pe toate, 12 mi se pare mai slab, si dupa “12″ am privit si “12 oameni furiosi”, iar senzatia pe care mi-o creeaza “12″ acum este una de “usoara indigestie”. Tineretea este inselatoare, necunoasterea modeleor ne/imi da uneori impresia de orginalitate, de nou si de nemaivazut. Si daca ar fi sa ma opresc acum asupra a 2 titluri, ele sunt: Piesa neterminata pentru pianina mecanica si Trompeur soleil. Acestea sunt filme BUNE, iar 12 este doar un film bine facut.